De ce să alegi produsele noastre ?


1.     Produse naturale. Uleiurile sunt obţinute prin presare la rece fără a se efectua ulterior alte operaţii de desmucilaginare (prin care sunt eliminate fosfidele, albuminele şi hidraţii de carbon),  decolorare (eliminarea pigmenţilor naturali), deceruire (presupune îndepărtarea cerurilor), dezodorizare (prin care sunt înlăturate substanţele de gust şi miros). Prin aplicarea operaţiilor anterioare, se obţine o prelungire a termenului de valabilitate, dar şi o diminuare (de multe ori chiar o eliminare) a efectelor benefice.

2.     Asigurarea prospeţimii. Producerea uleiurilor în cantităţi mici asigură livrarea acestora în maxim 30 de zile de la data fabricaţiei.

3.     Asigurarea calităţii. Presarea are loc manual. În acest mod, temperatura uleiului  extras nu depăşeşte 40 de grade. Este binecunoscut faptul că uleiurile extrase prin presare la rece dezvoltă peste această temperatură compuşi chimici toxici pentru organism.

4.     Preţ competitiv. Prin comparaţie, putem afirma că, ne poziţionăm cu preţurile produselor noastre sub media din piaţă. Am vrea să afirmăm că preţurile noastre sunt cele mai mici dar, este imposibil să cunoşti toate ofertele existente în piaţă la orice moment.

În situaţia în care identificaţi preţuri semnificativ mai mici comparativ cu cele practicate de noi, pentru produse similare”, avem rugămintea să vă asiguraţi că acestea sunt obţinute doar prin presare la rece şi nu au fost supuse altor procese de prelucrare. Unii vânzători menţionează faptul că uleiurile comercializate nu sunt extrase la rece sau că au fost supuse unor procese secundare (cel mai des întâlnit fiind cel de dezodorizare). Lipsa unor informaţii cu privire la produsele aflate la vânzare ar trebui să vă ridice semne de întrebare.